RSS
Prima » Opinii » Igor Dodon promovează candidați la funcția de deputat cu cetățenie română, declarație
imprimare
Igor Dodon promovează candidați la funcția de deputat cu cetățenie română, declarație
15.02.2019      

Liderul Partidului Regiunilor din Moldova, Alexandr Kalinin, susține că Partidul Socialiștilor, care se declară o formațiune pro-rusă, de fapt promovează în calitate de candidați la funcția de deputat în Parlament și nu doar, persoane care dețin și cetățenia României. Potrivit lui Kalinin, și președintele Igor Dodon, liderul informal al socialiștilor, s-a angajat să vină cu o inițiativă legislativă pentru interzicerea ocupării funcțiilor publice de către persoanele care dețin și cetățenia altui stat, dar nu a făcut-o, aprobând accederea pe listele PSRM a persoanelor cu cetățenie română.

Într-o conferință de presă la IPN, liderul Partidului Regiunilor afirmă că Igor Dodon a aprobat cel puțin șase candidați la funcția de deputat pe listele PSRM, care dețin și cetățenie română. „Întrebarea este despre statalitate vorbește Igor Dodon?”, spune Alexandr Kalinin.  „Și acum îl întreb pe Dodon: poate pregătește unirea cu România, având atâția oameni în Parlament? Cetățenii Republicii Moldova trebuie să însușească această lecție și trebuie să înțeleagă că unicul partid care păstrează statalitatea, care este un partid pro-rus autentic, care este un partid ce va reglementa conflictul transnistrean prin federalizarea Moldovei și care va declara limba rusă a doua limbă de stat, este Partidul Regiunilor din Moldova”, a notat Alexandr Kalinin.

Politicianul a mai spus că formațiunea va informa conducerea Federației Ruse despre „pro-rușii falși de la Chișinău” și va informa și găgăuzii, care l-au votat masiv pe Igor Dodon la alegerile prezidențiale. „Dacă acești socialiști au decis să fie români, ei trebuie să renunțe la cetățenia Republicii Moldova și să se mute cu traiul în România. Poporul Moldovei nu are nevoie de astfel de trădători de patrie în Parlament. Și românii care candidează pe listele lui Dodon și alte acțiune ale așa-zisului președinte confirmă ipoteza că PSRM în realitate nu-și dorește să câștige aceste alegeri”, opinează Alexandr Kalinin.

Liderul formațiunii spune că în fiecare zi se deplasează în teritoriu, dar nu a întâlnit niciun activist socialist și aceasta pentru că, în opinia sa, socialiștilor le este „complicat să explice prezența românilor pe listele candidaților Partidului Socialiștilor la funcția de deputat”.

Alexandr Kalinin a mai spus că „Igor Dodon își dorește să implice frații din regiunea transnistreană, veteranii patrioți de la Bălți, Comrat într-un conflict după alegeri”. „Nu au niciun drept moral să cheme veteranii să pună mâna pe arme, doar pentru că acest lucru și-l dorește Dodon și partidul mincinoșilor. Dacă trebuie să luptăm și dacă socialiștii se cred patrioți, haideți să insistăm pe federalizarea Republicii Moldova, să insistăm ca limba rusă să devină oficială. Haideți să insistăm pe aderarea la Uniunea Eurasiatică, dar în niciun caz să luptăm pentru președintele mincinos și pentru PSRM, care promovează unioniștii în calitate de candidați pentru funcția de deputat pe liste”, a mai spus Alexandr Kalinin.

Sursa: IPN


Plasează articolul în:
google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin
 
 
 
Tel , Fax vizitatori: 1003736
 
top